Ce am învățat din coordonarea unui festival de teatru

Odată cu trecerea anilor începi să îți dai seama de anumite lucruri din viață. Știu că pare ciudat că zic asta la doar 22 ani. Mai am multe de învățat, însă am reușit până acum să realizez anumite lucruri și să învăț din experiențele pe care le-am avut.

Nu credeam în ideea că tot răul e înspre bine, dar cumva am experimentat și acum sunt optimistă de fiecare dată când sunt pusă într-o situație mai grea. Nu vă voi povesti o experiență personală, o poveste de dragoste sau ceva asemănător. În viața mea de student a existat o perioadă cheie, și anume coordonarea unui festival de teatru, motiv pentru care consider această experiență ca fiind una profesională, chiar dacă s-a întâmplat într-un cadru de voluntariat. Pentru mine va fi tot timpul un moment de referință acea perioadă deoarece mi-a schimbat viziunea asupra anumitor lucruri precum motivarea unei echipe, luarea unor decizii rapide în situații de criză, managementul timpului și al emoțiilor.

Coordonarea acestui proiect a început cu mult entuziasm, încă din perioada în care scriam strategia. Totul a mers exact cum am plănuit, iar cu aproape o lună înainte de festival am primit „vestea cea mare”, locația în care plănuisem să facem evenimentul se închidea. Fiind un festival organizat de studenți nu aveam bugetul necesar să închiriem o sală de teatru, iar cea pe care o aveam ne era oferită gratis, motiv pentru care am ales o locație în care evenimentele studenților se desfășoară gratuit. A fost o sală cu peste 400 locuri. Chiar dacă nu a fost dotată cu ce aveam nevoie ne-am descurcat datorită echipei. 

Astfel, toată lumea a avut constant ceva de făcut, iar acum avem amintiri pe care nu le vom uita, de la făcut curat, până la gestionarea luminilor și sunetului din timpul pieselor. Personal, în calitate de coordonator general, pot spune că a fost un lucru minunat pentru echipă, membrii au avut toate șansele să colaboreze și să se organizeze pentru buna desfășurare a spectacolelor. Și la final am auzit numai de bine din partea publicului. Așa că, nu locația contează atunci când vrei să unești o echipă de 90 oameni sau când vrei să faci artă. Totul este posibil datorită oamenilor.

Și dacă nu era suficientă problema cu locația am avut și probleme cu trupele, dar le-am rezolvat. După ce în sfârșit alesesem participanții, făcusem programul și totul era pus la punct, o trupă a renunțat din motive medicale. Mai era cam o săptămână până la festival. Am stat ca pe jar două zile în care am sunat peste tot pe unde am putut ca să înlocuim piesa respectivă cu alta din București. În zadar. Dar pe neașteptate am primit o super ofertă. Chiar de ziua teatrului a urcat pe scena noastră dintr-o sală modestă actrița Maia Morgenstern. Atunci am realizat că din toate problemele festivalului am reușit să facem lucruri mult mai bune la care nici nu ne-am fi gândit, și nu au fost doar cele povestite aici.

La final cu toții am fost mândri de ceea ce am realizat. Și acum după doi ani încă ne amintim de acele momente și vrem să ne reîntoarcem. Chiar dacă festivalul se face în fiecare an, fiecare generație are poveștile ei și cu toții ne dorim să retrăim anul în care am fost pentru prima oară în echipa de organizare sau anul în care am putut face mai multe în calitate de coordonatori. 

Și acum privind înapoi, iar mi se face dor, dar am rămas cu o experiență minunată de care sunt mândră. Fiind o mare iubitoare de festivaluri și experiențe, mă bucur că am putut să coordonez la un moment dat un asemenea eveniment.

Am experimentat multe lucruri în studenție, lucruri cu care știu că nu mă voi mai întâlni. Însă, undeva au fost niște oameni foarte tari care s-au gândit că avem mereu nevoie de experiențe noi și au creat o platformă super șmecheră numită Furnizorul tău de experiențe.

Este atât de simplu! Tu alegi ce vrei să experimentezi și ei se ocupă de tot. Am văzut atât de multe chestii faine încât nu am putut să aleg. Prima dată m-am oprit la Experiențe dezvoltare personală și bineînțeles că nu am putut să sar peste Teatrul Senzorial. Această experiență te face actor într-un rol principal timp de oră. Pe parcursul poveștii ești ghidat de mai mulți actori în baza unui scenariu ales de tine sau de cineva care îți poate face cadou o astfel de experiență. Genial!

Alte activități care mi-au făcut cu ochiul au fost:

O idee foarte tare pe care îmi doresc să o încerc cât mai curând și totodată o idee super bună pentru un cadou, mai ales atunci când nu știi ce să cumperi. Fă cadou cuiva o experiență și nu vei regreta.

În final vreau să spun că experiențele fac parte din viața noastră, fie bune, fie rele și este important să vedem mereu partea bună, partea din care putem învăța ceva.

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

No Comments Yet

Comments are closed